Trista victorie

Mda... Contabilizez azi poate cea mai tristă "victorie" din viaţa mea de... bărbat! Am înfruntat, câteva zile, femeia ce până mai ieri producea în mine cele mai curate şi frumoase sentimente de iubire. M-am lăsat atras, inclus în acest război cu furia "normală" a bărbatului care descoperă că a fost unealtă, nu scop, pasiune, dor şi drag! Au strigat din mine toate acumulările de supărare, nervi şi poate disperare. 

Am primit ultimul ei răspuns. Nu-l mai postez aici. Închei telenovela... Este cedarea. Parţială, dar clară. Furioasă, dar fermă. Şi rugămintea. De a mă opri din drumul spre distrugere. Nu distrugere am vrut. De aceea mă opresc...

Iubirea nu e o joacă... 

În 1999 m-am căsătorit cu acte în regulă. Am fost selectat într-un un concurs care se ţinea atunci, "Mirii Anului", şi care se transmitea la Antena 1 cu Mihaela Rădulescu prezentatoare. Am fost acolo alături de alte 70 de cupluri selectate din ţară, de toate vârstele. Am văzut atunci cum se iubeau doi bătrâni de peste 60 de ani fiecare şi care s-au căsătorit şi ei în 1999. Erau ca doi copii, se giugiuleau, râdeau, se complimentau! Chiar mă gândeam atunci că nu este nici o diferenţă între ei, bătrânii, şi cuplurile de tineri de acolo! Dragostea e aceiaşi, oameni buni, indiferent de vârstă, condiţii sociale, culoare a pielii sau religie, etc... Când oamenii se iubesc, sau când un om iubeşte, are aceleaşi aşteptări şi are aceleaşi lucruri de oferit, indiferent că are 20 de ani, 30 de ani, 40, 50 sau 80! Numai cine a trăit toată viaţa în curtea proprie nu poate înţelege asta! Sau numai cine n-a iubit!

În viaţă, concursul în iubire nu este cu sau împotriva altor competitori. Este doar un test pentru sau împotriva propriei tale persoane! Ce oferi, cum oferi, ce aştepţi, cât aştepţi, cum o faci şi - mai ales - cum îl faci pe celălalt să se simtă iubindu-l! Celălalt, partenerul, este (cu sau fără voia ta) un reper grăitor despre capacitatea ta de a iubi!

Nu spun că sunt mândru de faptul că iubirea mea de până mai ieri s-a înnecat în plânsul generat de incapacitatea noastră de adaptare reciprocă. De altfel, când se ajunge la ce s-a ajuns şi la ce este exrem de vizibil pe acest blog, nu poţi avea motive de mândrie. Poţi avea, în schimb, împăcarea sufletească generată de faptul că ai fost autentic, REAL, şi că aşa cum ai fost receptat nu ai fost un fals! Iar dacă realitatea arată şi demonstrează că de acolo de unde tu vroiai dragoste nu este de fapt decât incompatibilitate şi suferinţă, luptă şi durere... nu poţi cere mai mult. Nu poţi modifica realitatea, transformând-o în vis virtual! Sau poţi, dar dacă o faci... ajungi aici!

Am greşit crezând în visul acela care îi făcea deopotrivă pe bărânii şi tinerii de la "Mirii Anului" să se iubească în aceiaşi notă autentică, sinceră şi fără limite. Îmi reproşez mie asta, nu ei. Ei îi mai spun doar că în realitatea pe care eu o înţeleg foarte bine ştiu că mă retrag din acest conflict nu ca un învingător real, ci ca un învins! Dar nu învins de EA! Ci de visul meu, de dorinţa mea şi până la urmă.. de faptul c-am iubit-o atât! Dacă eu şi ea am pierdut fiecare câte ceva în această "poveste", apoi nu e important neapărat că ne-am pierdut unul pe altul ci că aici, în lupta de final, am pierdut fiecare ce am fost frumos cândva!

Închei mulţumind tuturor celor care mi-au scris. Am primit zeci de mesaje. Şi nu aduc acum aceste mulţumiri decât pentru faptul că am extras din aceste mesaje o piesă ce mi-a fost "dăruită" şi care se potriveşte oarecum cu finalul de poveste. Trista victorie de azi nu este a mea, nu este a ei şi nu este a vostră, dar nici a... urmaşilor-urmaşilor noştri! Este - simplu spus - victoria forţei malefice care a reuşit - nu ştiu cum, dar prin noi -  să învingă iubirea!